ALEGERI LOCALE | Preşedintele USR, Dan Barna: „Cred că e nevoie de amânarea alegerilor”

ALEGERI LOCALE | Preşedintele USR, Dan Barna: „Cred că e nevoie de amânarea alegerilor
Sursă FOTO GANDUL.RO
Publicat: 20/03/2020, 14:28

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a afirmat vineri că, în condiţiile în care numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus va creşte, ar putea fi necesară amânarea alegerilor locale.

„Acum aproape două săptămâni, am avut o întâlnire cu liderii politici şi cu premierul, la Guvern, în care s-a stabilit data estimativă 28 iunie, în funcţie evoluţia situaţiei. După cum vedem, situaţia continuă să evolueze într-o direcţie pe care nu o doream, dar pe care o anticipam. Şi eu înclin să cred că e nevoie de amânarea alegerilor. Este o discuţie pe care am avut-o şi în Biroul Naţional şi e previzibil că va fi necesară amânarea alegerilor. Deocamdată, până în toamnă. Adică să fim totuşi în logica în care s-ar atinge un vârf al epidemiei undeva în mai-iunie, după datele care circulă dinspre experţii medicali, după care ar trebui ca până spre toamnă să reîncepem să fim funcţionali”, a declarat liderul USR, pentru RFI.

El a susţinut că Parlamentul trebuie să îşi desfăşoare activitatea online, adoptând măsurile necesare pentru companii şi cetăţeni.

„Ieri, Parlamentul României a avut prima şedinţă la distanţă, cu prezenţă record. Aproape toţi parlamentarii au reuşit să se conecteze de acasă la o platformă şi am votat online. Tocmai din acest motiv consider că Parlamentul trebuie să funcţioneze, pentru a adopta toată legislaţia naţională: şi sprijin economic pentru companii, şi sprijin pentru cetăţeni, şi pentru cei care îşi pierd locurile de muncă şi, eventual, modificări, pentru a putea avea alegerile amânate. Pentru că haideţi să fim foarte corecţi: dacă situaţia va evolua şi numărul de cazuri – previzibil deocamdată – va creşte, nimănui nu-i va păsa de alegerile locale şi va fi risipă de energie şi bani. Am fi iresponsabili să organizăm acum alegeri, când oamenii sunt îngrijoraţi cum îşi protejează bunicii sau copiii de această pandemie”, a spus Barna.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Unde și când va fi înmormântat Gabriel Cotabiță
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător